joi, 21 februarie 2008

O simpla ....lectie de viata! (2)

Azi, dupa un timp, probabil prea lung, mai exact 37 de ani si 9 luni, am avut sperata sansa sa imi vad .... sora, acel copil care se nastea - dupa aproape 9 luni de la propria-mi venire pe lumea asta nebuna -, din acelasi tata, numai mamele sunt altele.
Asta-i viata!
Pe 5 februarie spuneam ca "intamplator, am aflat ca a decedat, cu 5 luni in urma (mai exact pe 17.09.2007), TATAL MEU NATURAL (am vorbit despre infierea mea in primul articol ). Acest om a avut nesansa de a nu ma cunoaste -am vorbit doar la telefon, discutii sterile- si a murit fara ca EU SA-L VAD, fara ca EL SA MA VADA. A fost, am aflat, un privilegiat pe vremea comunimului –seful corpului de control al ministerului care se ocupa, pe acea vreme, de aprozare, magazine de carne, etc.- iar eu, fiul lui, eram un simplu baiat de la tara, dornic sa invete, sa se afirme, pe propriile sale potente. Acum intervine marea surpriza! Aflu, ca la “surprize, surprize” ca……. am o sora de 23 de ani, casatorita- nu stiu inca cum se numeste – si care locuieste in Bucuresti".
Azi, dupa intalnirea de care vorbeam, pot spune, sincer si fara vreun echivoc, in fata oricui, fara emotie, retinere sau teama ca SUNT LINISTIT SUFLETESTE, ma bucur ca am o sora ca cea pe care am intalnit-o azi si, una peste alta, dilemele pe care le aveam s-au spulberat.
Ar fi extrem de placut, de normal si de necesar, ca toti oamenii sa comunice, sa fie deschisi, directi, sinceri si impacati cu propria lor soarta, poate ..... lumea asta a noastra, a tuturor, va fi fost mai buna!
Un amanunt: Tot azi L-AM VAZUT SI PE EL, el, tatal meu firesc, in cateva fotaografii.
Da, e adevarat, semanam mult.
El a ramas (si a plecat) cu nesansa de a ma fi intalnit vreodata.
Eu, fara a fi egoist, exist cu impacarea de sine ca am facut ce trebuia facut. Pentru el, pentru mine, pentru toti cei care l-au cunoscut in 76 de ani ai vietii lui.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Si, asa cum am mai zis, “Ai pierdut, CONTINUA, ai invins, CONTINUA”!
Eu asta voi face……!!!!!

miercuri, 13 februarie 2008

Prietenia. Mai exista oare?

Azi am ajuns ceva mai devreme acasa.
Cum intru, sunt supus unei intrebari, aparent foarte simpla, dar cu un raspuns foarte greu de dat, anume: " Ce e aia prietenie?"
Inainte de a fi raspuns, sesizez o foaie pe care scria asa:
"Prietenia e o floare rara,
Sa fii prieten e un mare dar.
Asa descoperi pentru prima oara
Ca mana ce-o intinzi, nu e in zadar.
Sa-nseninezi o frunte obosita,
Usor sa mangai tamplele ce ard,
Sa strangi la piept fiinta ostenita,
Sa-i fii alaturi, cu un suflet cald.
Si sa-l ajuti sa-nfrunte supararea,
Cu o vorba buna sa-i alini durerea,
Dar si atunci cand are bucurii,
Prieten devotat mereu sa-i fii "
Citind aceasta poezie, regret ca nu stiu cine a scris-o, numita "Floarea prieteniei", nu prea mai aveam raspuns la intrebarea ce tocmai imi fusese adresata.
Orice as fi raspuns, MINTEAM, aveam in fata ochilor o definitie ideala a PRIETENIEI, a acelei prietenii pe care - sigur - fiecare dintre noi am tradat-o macar odata in viata.
Asa ca raspunsul meu a fost simplu: Prietenia e un mit, o dorinta, un ideal si o speranta. Vei intelege mai tarziu ce inseamna fiecare cuvant dintre astea.
Raspundeam astfel fetitei mele de 6 ani.
Felicitari d-nei educatoare care incearca a intipari copiilor, de pe acum, miracolul prieteniei, pentru ca noi, parintii lor, nu prea-l simtim. Din pacate!

marți, 5 februarie 2008

O simpla... LECTIE DE VIATA!

Azi, 05.02.2008, spre seara, dupa o zi oarecum normala, am devenit brusc trist. Si ce?, spuneti unii dintre dvs., toti suntem tristi uneori, motivele fiind variate si, de multe ori, fara a le putea controla. Da, e adevarat, numai ca, de data aceasta, e vorba de o LECTIE DE VIATA, de o situatie mult mai putin intalnita, anume: Azi, intamplator, am aflat ca a decedat, cu 5 luni in urma (mai exact pe 17.09.2007), TATAL MEU NATURAL (am vorbit despre infierea mea in primul articol ). Acest om a avut nesansa de a nu ma cunoaste -am vorbit doar la telefon, discutii sterile- si a murit fara ca EU SA-L VAD, fara ca EL SA MA VADA. A fost, am aflat, un privilegiat pe vremea comunimului –seful corpului de control al ministerului care se ocupa, pe acea vreme, de aprozare, magazine de carne, etc.- iar eu, fiul lui, eram un simplu baiat de la tara, dornic sa invete, sa se afirme, pe propriile sale potente. Acum intervine marea surpriza! Aflu, ca la “surprize, surprize” ca……. am o sora de 23 de ani, casatorita- nu stiu inca cum se numeste – si care locuieste in Bucuresti. Ce poti a mai spune, viata e o enigma totala, surprizele se tin lant si, asa cum se spunea odata, “Ai pierdut, CONTINUA, ai invins, CONTINUA” Eu asta voi face……!!!!!

luni, 4 februarie 2008

Despre mine!

M-am nascut in 1970 si, din primele zile, se prevedea un oarecare destin al meu, anume singuratatea in fata lumii si a tuturor provocarilor vietii.
Asa ca, din motive pe care dupa 32 de ani le-am aflat, motive pe care le consider, azi, obiective, mama mea naturala a fost obligata sa ma cedeze spre infiere.
M-au infiat niste oameni simpli de la tara, fara nicio relatie, potenta financiara sau sociala (se intampla in decembrie 1970). Acesti oameni, toata viata lor, nu au facut altceva decat sa ma lase sa fac scoli, sa ma educe - in spirit autentic romanesc - si sa ma invete ca, pentru a reusi in viata, trebuie sa ai curaj, sa fii onest, sa nu faci niciun fel de compromisuri, sa fii demn, sincer, direct si sa iubesti viata. Am avut, deasemenea, sansa de a avea un bunic care fusese in trecut administratorul mosiilor boieresti ale fam. Bratan (liberali) din Vlasca si Teleorman si care, la colectivizare, a avut curajul de a se opune vehement comunistilor.
In fine, astea-s amanunte mai putin importante, dar vreau sa spun ca de mic mi-au fost intiparite ideile, aspiratiile si sperantele unei vieti libere, viata pe care o traim cu totii acum, uitand de multe ori cu ce sacrificii am ajuns cu totii aici. Azi, la 40 de ani, sunt mandru ca, fara a fi facut vreodata vreun compromis, fara a fi slugarnic, veleitar, oportunist sau "yesman", fara a fi lipsit de principii, fara ajutorul cuiva, am absolvit doua facultati, doua masterate, mi-am creat SINGUR o cariera profesionala - trecand prin toate etapele necesare - si, in final, am facut o familie de care eu insumi sunt foarte mandru.
De ce acest blog?
Pentru comunicare, pentru schimb de idei, pentru a demonstra ca se poate si pentru a spune ceea ce cred, fara ezitari si fara teama.
Multumesc anticipat tuturor celor ce vor posta comentarii si va asigur de toata consideratia mea!