marți, 7 decembrie 2010

Vitamine pentru suflet (10)

Ieremia

Ieremia s-a nascut cu probleme fizice si cu probleme de intelegere. Avea o boala care ii lua putin cate putin viata. Chiar si asa, parintii lui au incercat sa-i ofere o viata normala trimitandu-l la scoala. La 12 ani Ieremia era in clasa a doua. Invatatoarea era vizibil deranjata de el, pentru ca mereu ii iesea saliva din gura si scotea gemete. A discutat cu parintii, dar acestia au implorat-o sa-i inteleaga. Invatatoarea a incercat sa-i inteleaga si s-a straduit mai mult.
Primavara se apropia si copii au inceput sa vorbeasca despre Paste. Invatatoarea s-a hotarat sa le dea o tema legata de aceasta sarbatoare. A dat fiecaruia cate un ou mare de plastic si le-a spus: "Vreau sa le duceti acasa astazi, iar maine sa mi le aduceti inapoi cu ceva inauntru care sa reprezinte o noua viata." "Da", au raspuns copii emotionati.
A doua zi cei 19 elevi ai clasei erau foarte nerabdatori sa vada ce pusese fiecare in ou. Invatatoarea le-a adunat pe toate intr-un saculet de panza si apoi a inceput sa le deschida pe rand. In primul a gasit o floare. O fetita a ridicat mana si a strigat: "Este al meu." In altul a gasit un fluture. Unul dintre oua era gol. Invatatoarea l-a pus deoparte fara sa spuna nimic, pentru ca banuia ca este oul lui Ieremia si nu dorea sa-l faca de ras. Atunci copilul a intrebat: "Dar despre oul meu de ce nu spuneti nimic?" "Pentru ca este gol..." Ieremia a privit-o drept in ochi pe invatatoare si i-a spus: "Si mormantul lui IIsus era gol..." Timpul parca s-a oprit in loc.Trei luni mai tarziu Ieremia a murit. Toti au fost surprinsi cand au vazut pe mormantul lui 19 oua de plastic. Toate erau goale...... (H. A.)

Bucuria de a darui
In timpul cinei la manastirea Sceta, cel mai in varsta dintre monahi s-a ridicat sa dea apa celorlalti. A mers cu greu de la masa la masa, dar nici unul dintre calugari nu a primit. "Nu suntem vrednici de serviciul unui sfant", s-au gandit ei. Cand batranul a ajuns la masa staretului, acesta i-a cerut sa-i umple paharul pana sus. Ceilalti monahi l-au privit cu oroare. Cand masa s-a sfarsit, ei l-au dojenit pe staret:
- Cum te poti socoti vrednic sa fii servit de un sfant? N-ai vazut ce greu i-a fost sa ridice ulciorul? N-ai observat cum ii tremurau mainile?
- Cum pot eu opri bunatatea sa se manifeste? - a raspuns staretul. Voi care va socotiti atat de perfecti, sunteti lipsiti de umilinta de a primi si il lipsiti astfel pe bietul om de bucuria de a darui.

Indrazneala de a incepe
O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla îngheţat, brăzdând apa şi înălţând-o în valuri uriaşe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere şi producând curenţi care pătrundeau în adânc ca plugurile de oţel şi smulgeau din loc vieţuitoarele marine, crustaceele şi moluştele, purtându-le la zeci de metri de ţărm.
Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se şi pornise, apa se domoli şi se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii şi mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie.
Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo şi echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen.
Stelele marine erau aproape nemişcate. Trăgeau să moară.
În mulţime, ţinut de mână de tatăl său, era şi un copil care privea cu ochii plini de tristeţe micuţele stele de mare. Cu toţii se uitau şi nimeni nu făcea nimic. Dintr-odată, copilul lăsă mâna tatălui său, îşi scoase încălţămintea şi fugi pe plajă. Se aplecă şi culese cu mânuţele sale trei steluţe de mare; apoi, luând-o la fugă, le duse în apă. După aceea, se întoarse înapoi şi repetă operaţiunea. De pe parapet, un om strigă spre el:
- Dar ce faci, băiete?
- Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă.
- Dar pe plaja asta sunt mii şi mii de stele de mare: cu siguranţă nu ai să poţi să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poţi schimba lucrurile!
Copilul zâmbi, se aplecă iar şi mai culese o stea de mare şi, aruncând-o în apă răspunse:
- Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta.
Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, îşi scoase pantofii şi şosetele şi coborî şi el pe plajă. Începu să adune stele de mare şi să le arunce în apă. O clipă mai târziu coborâră încă două fete şi astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă. După alte câteva minute erau cincizeci, apoi o sută, două sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate.....

Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aiba cineva - chiar şi un prunc - îndrăzneala de a începe.

- va urma -

Un comentariu:

Anonim spunea...

Dintre toate cele trei povestioare, prima m-a sensibilizat cel mai mult. Adevaratele invataturi stau in lucruri, in intamplari si in oameni simpli.

Aniky