marți, 6 iulie 2010

Vitamine pentru suflet (4)

Povestea creionului

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu.
Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vom fi totdeauna un om care traieste in buna pace cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna conform dorintei Lui.
A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul tau.
Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii constient de fiecare fapta a ta. (P.Coelho)


Perla

Jenny era o fetita frumoasa de 5 ani, cu ochi stralucitori. Intr-o zi, in timp ce era intr-un magazin cu mama ei, a vazut un colier de perle false care costa 2,5 dolari. Cat de mult si-l dorea! A intrebat-o pe mama ei daca i-l cumpara si ea i-a raspuns: "Facem o intelegere, eu iti cumpar colierul si cand ajungem acasa, facem o lista de lucruri pe care le-ai putea face tu ca sa-l poti plati, bine?". Jenny a fost de acurd si mama ei i-a cumparat colierul.
Jenny se straduia in fiecare zi sa faca toate treburile pentru a putea plati. In scurt timp, si-a platit datoria. Jenny isi iubea perlele! Le purta pretutindeni: la gradinita, cand dormea si cand iesea cu mama ei.
Jenny avea un tata care o iubea foarte mult. Cand mergea la culcare, el se ridica din fotoliul sau favorit ca sa-i citeasca povestea preferata. Intr-o noapte, dupa ce i-a citit povestea i-a zis: "Jenny, tu ma iubesti?" "Oh, da, tata". "Atunci daruieste-mi mie perlele tale", i-a cerut el. "Oh, tata, nu perlele -a zis Jenny. Dar ti-o dau pe Rosita, papusa mea preferata. Mai stii care? Mi-ai facut-o cadou anul trecut de ziua mea. Ti-o dau cu lucrusoarele ei cu tot. E bine tata?" "Oh, nu fetita mea, lasa, nu conteaza" si sarutand-o pe obraji, i-a zis: "Noapte buna micuto!".
O saptamana mai tarziu, tatal o intreaba din nou, dupa ce ii citeste povestea: "Jenny, ma iubesti?". "Oh, da tata, sti cat de mult te iubesc!" i-a raspuns ea. "Atunci da-mi mie perlele tale". "Oh, tata, nu perlele; dar ti-l dau pe Lazos, calul meu de jucarie. Este preferatul meu, parul lui e atat de moale si poti sa te joci cu el si sa-i faci codite". "Oh, nu, fetito, lasa" si i-a zis la ureche: "Somn usor!"
Dupa cateva zile, cand tatal intra in dormitor sa-i citeasca povestea, Jenny statea pe pat si cu tremur in voce i-a zis: "Ia, tata!" si i-a intis mana. A deschis palma: in ea se afla pretiosul colier. Tatal, cu o mana a luat colierul de plastic si cu cealalta a scos din buzunar o cutiuta de catifea albastra. In cutiuta erau superbe perle adevarate. Le pastrase acolo, asteptand ca Jenny sa renunte la acel lucru ieftin ca sa-i poata oferi unul de valoare.
Asa e si cu tatal nostru ceresc. El asteapta ca noi sa renuntam la lucrurile fara valoare din viata noastra pentru ca El sa ne dea comori nepretuite. Nu e bun Dumnezeu? Asta ma face sa ma gandesc la lucrurile de care ma agat si la care nu-mi vine sa renunt si ma intreb: oare ce vrea Dumnezeu sa-mi ofere in locul lor? (H. Agudelo)

Intrebarea

Unui reporter oarecare i s-a permis sa-i puna o intrebare lui Dumnezeu si acesta a intrebat:
Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Raspunsul Lui:
Ca se pliscisesc sa fie copii, grabindu-se sa creasca si apoi suspina dupa vremea cand erau copii;
Ca mai intai isi distrug sanatatea pentru bani pentru ca apoi sa piarda banii pentru a recupera sanatatea;
Ca, facandu-si prea multe griji pentru viitor, neglijeaza prezentul, si asa nu traiesc nici prezentul nici viitorul; Ca traiesc ca si cand nu ar muri si mor ca si cand nu ar fi trait;
Ca nu inteleg faptul ca intotdeauna va fi cineva mai bun sau cineva mai rau decat ei;
Ca bogat nu este acela care are mult, ci acela care se multmeste cu putin;
Ca uita ca a ierta se invata iertand;
Ca nu inteleg ca fericirea nu tine de noroc, ci este rezultatul propriilor decizii;
Ca a dori si a iubi sunt antonime; a dori cere totul, a iubi ofera totul;
Ca niciodata nu vor face ceva atat de rau incat Dumnezeu sa-i iubeasca mai putin si nici ceva atat de bun incat Dumnezeu sa-i iubeasca mai mult; El pur si simplu ii iubeste!
Ca distanta cea mai mare la care se pot afla de Mine este distanta unei simple rugaciuni; (Umberto Agudelo)


Calul

Un taran care se lupta cu greutatile vietii, avea cativa cai de ajutor in mica lui gospodarie.
Intr-o zi, unul din cai a cazut intr-un put. Avand in vedere dificultatea si munca de care avea nevoie pentru a-l scoate, taranul a luat dureroasa decizie de a-l ingropa de viu, gandindu-se ca nu merita salvarea lui. Si a ajutat de lucratorii unui logofat, a inceput sa arunce cu pamant peste cal. Dar, pe masura ce pamantul cadea peste animal, acesta se scutura si pamantul se aduna sub picioarele sale. Oamenii si-au dat seama ca nu se lasa ingropat, ci dimpotriva, se ridica, pana ce in final a reusit sa iasa din put.

Daca esti acolo jos, simtindu-te fara valoare, iar ceilalti arunca cu pamantul neintelegerii si lipsei de sprijin peste tine, adu-ti aminte de calul din povestea noastra. Nu accepta ca pamantul sa te acopere, scutura-te si urca pe el. Si cu cat vor arunca mai mult, cu atat mai mult vei urca.! (H.Agudelo)