luni, 25 octombrie 2010

Dojana

Zilele trecute, in metrou, am asistat la una din cele mai incredibile si nostime scene din cate-mi aduc aminte sa fi vazut vreodata.
Eram pe peron, cu inca vreo cateva sute de oameni, randuri, randuri, toti privind nervosi cand la ceasul din stinga (trecusera mai mult de zece minute de la ultimul tren), cand la tunelul intunecat din dreapta, care refuza sa se lumineze de farurile mult asteptate.
Alaturi de mine o pereche inlantuita. Ea era atit de mica (in inaltime) si firava ca aveai senzatia ca, de fapt, imbratisarea lui o sustine pe picioare. Vocea ei era subtire si soptita, el se apleca tandru spre gura ei de cate ori ea murmura ceva. Undeva, in spatele meu, un cetatean din cale-afara de nervos urla de frustrare la telefonul mobil :
- "Asteapta-ma ! Nu te misca de acolo, in p**a mea, ca ajung si eu, in p**a mea, in cateva minute. P**a mea stie cat mai intarzie trenul asta!". .... Si, pac, conversatia e brusc incheiata......
Din stanga mea se ridica usor, ca un voal de mireasa, vocea subtire a domnisoarei sustinute de iubit :
- "Domnule, imi spune si mie p**a dumneavoastra cat mai intarzie trenul?".

Nu pot sa redau in cuvinte stupefactia mea. Nici nu am avut timp sau putere sa o mai evaluez pe a celor din jurul meu. Cei cativa oameni din cercul de spectatori la aceasta scena ne-am intors capetele intr-o miscare sincronizata perfect catre detinatorul organului care cunostea informatia ce o doream cu totii: cat mai intarzie trenul!?
Omul era pierdut. S-a fasticit, si-a mutat greutatea corpului de pe un picior pe celalalt, si a zis incurcat un: "Imi cer scuze!".

Toate capetele acum spre domnisoara: aceasta a strambat un pic din nasucul fin, a dat usor din cap a adanca nemultumire si a mai murmurat ca raspuns :
- "Pai, va rog...".

Si de cate astfel de situatii ne lovim zi de zi ! ........