marți, 30 noiembrie 2010

Despre iubirea si prietenia ....cea ADEVARATA !

O poveste de iubire (poate reala)...
Un barbat si o femeie au trăit cincizeci şi cinci de ani căsătoriţi. Într-o dimineaţă, pe când cobora scările ca să-i pregătească sotului micul dejun, femeia a făcut infarct. A căzut. Barbatul a prins-o, a ridicat-o cum a putut şi, aproape târâş, a urcat-o în camionetă.
Cu toată viteza, tot timpul în depăşire, nerespectând stopurile, a reuşit s-o ducă la spital. Când a ajuns, din nefericire, deja murise. În timpul înmormântării, omul nu a scos niciun cuvânt, privirea lui era pierdută. Aproape că nici n-a plâns...
În acea noapte, au stat toţi copiii cu el. Într-o atmosferă de durere şi nostalgie, si-au amintit câteva anecdote frumoase. El l-a rugat pe unul dintre copii, teolog, să-i spună unde era ea în acele momente. Teologul a început să vorbească despre viaţa de după moarte, presupunând cum şi unde s-ar afla ea. Barbatul asculta cu mare atenţie.
Deodată a cerut: "Duceţi-mă la cimitir". "Tată, -i-au răspuns copiii- e ora 11 noaptea ! Nu putem să mergem la ora asta la cimitir". A ridicat vocea şi, cu o privire pătrunzătoare, a zis: "Nu discutaţi, vă rog, nu vă certaţi cu un om care tocmai a pierdut-o pe cea care i-a fost soţie timp de 55 de ani".
A urmat un moment de linişte respectuoasă. Nu s-a mai zis nimic. Au plecat la cimitir, au cerut voie paznicului şi, cu lumina unei lanterne, s-au ghidat până la mormânt. Batranul a mângâiat piatra, a plâns şi le-a spus lor, copiilor lui, care priveau scena impresionaţi urmatoarele cuvinte: "Au fost 55 de ani frumoşi... Ştiţi? Nimeni nu poate vorbi despre iubirea adevărată dacă nu ştie ce înseamnă să petreci astfel viaţa cu o femeie". A făcut o pauză şi şi-a şters lacrimile. "Ea şi cu mine am trecut amândoi prin acel moment de criză. Când mi-am schimbat serviciul, a continuat, ne-am făcut bagajele, am vândut casa şi ne-am mutat în alt oraş. Am împărtăşit bucuria de a ne vedea copiii cu facultatea terminată, am plâns unul lângă altul la pierderea celor dragi, ne-am rugat împreună în saloane de spital, ne-am avut alături la durere, ne-am îmbrăţişat de fiecare Crăciun şi ne-am iertat greşelile unul altuia... Copii, ea s-a dus şi sunt mulţumit. Ştiţi de ce? Pentru că a plecat înaintea mea; nu a trebuit să treacă prin agonia şi durerea de a mă îngropa, de a rămâne singură după plecarea mea. Sunt eu cel care trece prin asta şi-i mulţumesc lui Dumnezeu. O iubesc atât de mult încât n-aş fi dorit să sufere ..... !!!" .
Când tatal lor a terminat de vorbit, copiii aveau cu totii feţele înmuiate în lacrimi. L-au îmbrăţişat şi el i-a consolat: "În ordine, copii, acum putem să mergem acasă; a fost o zi foarte bună !".
În acea noapte au înţeles cu totii ce este iubirea adevărată.

Un simplu prieten vs. prietenul adevarat

Un simplu prieten , cand vine in vizita, se comporta ca un invitat.
Un prieten adevarat iti deschide frigiderul si se serveste.

Un simplu prieten nu te-a vazut niciodata plangand.
Un prieten adevarat are umerii umezi de la lacrimile tale.

Un simplu prieten nu stie prenumele parintilor tai.
Un prieten adevarat are numarul de telefon al parintilor tai in agenda telefonica.

Un simplu prieten aduce la ziua ta o sticla de bautura.
Un prieten adevarat soseste mai devreme pentru ca sa te ajute la pregatiri si ramane mai tarziu ca sa te ajute sa faci curat.

Un simplu prieten nu agreeaza cand il suni in preajma orei lui de culcare.
Un prieten adevarat te intreaba de ce ti-a luat atat de mult pana l-ai sunat.

Un simplu prieten considera ca prietenia voastra a luat sfarsit cand apare prima cearta intre voi.
Un prieten adevarat te suna imediat dupa cearta.

Un simplu prieten se asteapta sa fii mereu la dispozitia lui.
Un prieten adevarat este mereu in preajma ta.