miercuri, 23 noiembrie 2011

PAMANTUL (2)...

"Saying goodbye to our friends and our home on the International Space Station was bittersweet after nearly six months in space. Although Andrey Borisenko, Alexander Samokutyaev and I were eager to return to our beautiful Earth, we wanted to savor our last moments as we took a couple of laps around our Fragile Oasis before coming back down. Today, November 21, 2011, we look forward to welcoming our crewmates Mike Fossum, Sergei Volkov and Satoshi Furukawa as they come “Down to Earth” after their half year onboard the International Space Station. God Speed & Welcome Home Guys! Thank you Peter Gabriel for allowing your music to accompany all of us. Perfect!"
 Cuvintele de mai sus sunt ale lui Ron Garan - astronautul NASA care povestea pe Twitter in timpul misiunilor sale spatiale - in deschiderea postarii sale recente a unei filmari absolut fantastice din ceea ce a vazut el, de acolo de sus, in cele 6 luni cat a stat pe SSI (Statia Spatiala Internationala).
Filmuletul reda o calatorie peste "globuletul" nostru, Africa, Marea Mediterană, America de Nord, America de Sud, Europa, Orientul Mijlociu, uraganele Katia şi Irene si alte "colturi de lume" fiind vizibile in imaginile respective.
 PRIVITI:


THANK YOU, RON GARAN !
Time Lapse From Space - Literally. The Journey Home. from Fragile Oasis on Vimeo.

luni, 14 noiembrie 2011

PAMANTUL...


marți, 25 octombrie 2011

TESTAMENTUL REGELUI


Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,


Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului.
Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.
Ultimii douăzeci de ani au adus democraţie, libertăţi şi un început de prosperitate. Oamenii călătoresc, îşi împlinesc visele şi încearcă să-şi consolideze familia şi viaţa, spre binele generaţiilor viitoare. România a evoluat mult în ultimele două decenii.
Mersul României europene de astăzi are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989.
Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.
Multe domenii din viaţa românească, gospodărite competent şi liber, au reuşit să meargă mai departe, în ciuda crizei economice: micii întreprinzători şi companiile mijlocii, tinerii şi profesorii din universităţi, licee şi şcoli, cei din agricultură.
Încearcă să-şi facă datoria oamenii de artă, militarii, diplomaţii şi funcţionarii publici, deşi sunt puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional. Îşi fac datoria faţă de ţară instituţii precum Academia Română şi Banca Naţională, deşi vremurile de astăzi nu au respectul cuvenit faţă de ierarhia valorilor din societatea românescă.
Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democraţie, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă prin situaţii înjositoare.
România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile şi aeroporturile moderne sunt parte din forţa noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie a societăţii.
Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susţine interesele fundamentale ale României, continuitatea şi tradiţiile ţării noastre.
Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor!
Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos.
În anul 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate, venind de pe toate meridianele globului. Ele s-au adăugat sacrificiului tinerilor de a înlătura o tiranie cu efect distrugător asupra fiinţei naţiunii. A sosit momentul, după douăzeci de ani, să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului. Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii dinainte de 1989.
Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul. Uniţi între noi şi cu vecinii şi fraţii noştri, să continuăm efortul de a redeveni demni şi respectaţi.
Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.
Democraţia trebuie să îmbogăţească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca şi toate ţările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi.
Nu trebuie niciodată uitaţi românii şi pământurile româneşti care ne-au fost luate, ca urmare a împărţirilor Europei în sfere de influenţă. Este dreptul lor să decidă dacă vor să trăiască în ţara noastră sau dacă vor să rămână separaţi.
Europa de astăzi este un continent în care popoarele şi pământurile nu se schimbă ca rezultat al deciziilor politicienilor. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toţi parte a naţiunii noastre şi aşa vor rămâne totdeauna.
Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume.
Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

     NU EXISTA CUVINTE PENTRU A DESCRIE ACEST DISCURS-TESTAMENT AL M.S. REGELE MIHAI...!!!
Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a oferit sansa de a trai acest moment istoric...
    
     Iar ceea ce a scris Catalin Tolontan aici este exceptional !

joi, 1 septembrie 2011

A plecat... SALVATORUL INGERASILOR :(



In aceasta dimineata a incetat din viata profesorul Alexandru Pesamosca, salvatorul ingerasilor de la spitalul "Marie Curie" din Bucuresti. Sa ne rugam la Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, pentru ca de iertat nu cred ca ar avea ce la un asemenea om !!!
Drum bun d-le profesor si, din tot sufletul, va multumesc ! Aici, pe pamant, v-ati indeplinit misiunea data de catre Dumnezeu, acum e randul sa o faceti si dincolo.....

luni, 16 mai 2011

SCRISORI DE LA TEDDY

In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea".
Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva".
Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei".
De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala.. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama......."
Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
Un an mai tarziu a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
Patru ani mai tarziu a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."

MORALA:

Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti.
Si nu uita: Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus decat in momentul in care se apleaca si-i intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice !!!

miercuri, 23 martie 2011

Vitamine pentru suflet (11)

Patul de langa fereastra

Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera. Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.
Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc. Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare.
Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.
Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia.
Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat. Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!
Se cazni sa se intoarca si privi pe fereastra. In locul parcului nu era decat un zid gol! Suna infirmiera si o intreba: “Cum se face ca omul acela, colegul meu de camera, vedea un parc si un lac si imi descria totul atat de fidel? Cum putea sa imi spuna despre frumusete si dragoste cand, de fapt, el nu putea vedea decat un zid vechi din caramida?”.
Sora ii raspunse surprinsa: “Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva”. Apoi adauga trista: “Poate voia doar sa te incurajeze”.

Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur....


Jurnalul

În podul casei sale, un om în vârstă, înalt şi spetit, îşi croia drum spre un maldăr de cutii din apropierea micului geam glisant. Îndepărtând pânzele de păianjen, apucă prima cutie şi scoase cu atenţie albumele cu fotografii, unul după altul. Expediţia sa în timp avea drept scop găsirea unor poze cu soţia sa, dragostea vieţii sale, de mult dispărută. Respirând cu nesaţ parfumul colbului acestor comori ascunse, căzu curând în oceanul amintirilor. În ciuda faptului că după decesul soţiei timpul nu s-a oprit în loc, amprenta trecutului a fost mai mult decât prezentă în cotidianul însingurării sale. Printre albumele prăfuite a descoperit ceva surprinzător: un caiet ce părea a fi jurnalul din copilăria fiului său. Nu-şi putea aminti să fi văzut vreodată aceste memorii, ori să fi ştiut de existenţa unui asemenea jurnal. Deschizând paginile îngălbenite, aruncă un licăr de privire peste însemnări şi, în mod instinctual, îi apăru un sincer zâmbet pe buzele-i stafidite. Chiar şi privirea i s-a înseninat când a lecturat cuvintele sincere şi calde, mângâindu-i sufletul. Auzea parcă vocea inocentă a băieţelului ce a crescut mult prea repede, inviind pereţii casei copilăriei sale.
În liniştea monumentală a podului, cuvintele nevinovate ale unui băiat de numai şase ani şi-au impus magia, purtându-l pe bătrân in vremuri aparent de mult uitate. Încet-încet, inima sa a fost copleşită de o imensă foame sentimentală. Însă, acest senin era întunecat de paloarea dureroasă a memoriei: confesiunile băiatului nu se sincronizau cu percepţiile tatălui; erau total diferite. Dar cât de marcant diferite?
Amintindu-şi că, la acea vreme, şi el ţinea un jurnal al activităţilor sale, a închis caietul fiului şi s-a grăbit să părăsească podul uitând motivul iniţial ce i-a condus paşii spre acest loc părăsit al casei sale. Atent să nu-şi lovească capul de grinzi, bătrânul a coborât şovăielnic scările de lemn şi s-a îndreptat spre camera sa retrasă de lucru.
Deschizând uşile de sticlă ale unei servante antice, el a scos un vechi jurnal, apoi, aşezându-se la biroul său matusalemic, a aşezat cele două scrieri, una lângă cealaltă. Jurnalul propriu era capitonat în piele, având inscris numele său cu folii aurite, în timp ce caietul fiului era zdrenţăros, iar numele „Jimmy” era aproape şters de pe copertă. Bătrânul a mângâiat cu melancolie literele, dorind parcă să le însufleţească şi să aducă timpul înapoi.
Deschizând jurnalul său, atenţia i-a fost atrasă de un mic semn, care trecea neobservat, în comparaţie cu restul notificărilor. Cu scrisul său caligrafic, descoperi următoarea însemnare: „Am pierdut toată ziua cu Jimmy la pescuit. Nu am prins nimic...
Cu un suspin adânc, apucă tremurând jurnalul fiului său şi căută ziua cu pricina: 10 iulie. La data respectivă, băiatul scrisese cu litere mari şi mâzgălite, puternic apăsate pe foaia de hârtie: „Am fost la pescuit cu tata. Cea mai frumoasă zi din viaţa mea....”

Pentru lumea din jur poţi să fii o persoană oarecare dar pentru o anumită persoană poţi fi o lume întreagă....

- va urma -

vineri, 25 februarie 2011

DESPRE ...OAMENII DIN VIATA MEA

Oamenii intra in viata noastra pt. un MOTIV, pt. un SEZON sau pt. o VIATA...
Cand o sa stii de ce au facut-o si pentru cat timp, o sa stii ce sa faci pentru acea persoana...

Cand cineva intra in viata ta pentru un MOTIV, este pentru a indeplini o nevoie pe care ti-ai exprimat-o. A intrat pentru a te asista in momentele dificile, sa te indrume si sa-ti acorde suport, sa te ajute fizic, emotional sau spiritual. Pot parea ca fiind trimisi de Dumnezeu si, deseori, sunt!
Sunt acolo pentru motivul pentru care tu ai nevoie sa fie. Apoi, fara vreo greseala din partea ta sau intr-un moment inoportun, aceasta persoana va spune sau va face ceva pentru a aduce aceasta relatie la sfarsit. Cateodata ei mor..... Cateodata doar se indeparteaza..... Cateodata isi fac de cap si te forteaza pe tine sa adopti o pozitie...... Ceea ce trebuie sa realizam este ca nevoia noastra a fost satisfacuta, dorinta noastra indeplinita, munca lor terminata. Rugaciunea ta a fost ascultata si acum este timpul sa mergi mai departe.

Unii oameni intra in viata ta pentru un SEZON, fiindca a venit randul tau sa impartasesti, sa cresti sau sa inveti. Ei iti aduc o experienta de pace sau te fac sa razi..... Ei te pot invata ceva ce nu ai mai facut...... Ei iti pot da de obicei o cantitate incredibila de bucurie..... Crede, este real ! Insa.... doar pentru un sezon.....

Relatiile de o VIATA te invata lectii pentru o viata, lucruri pe care trebuie sa construiesti pentru a avea o fundatie solida, emotionala. Treaba ta este sa accepti lectia, sa iubesti acea persoana si sa pui ceea ce ai invatat in practica in toate celelalte relatii si aspecte ale vietii tale.

Se spune ca dragostea este oarba dar, fara putinta de tagada, prietenia este clarvazatoare.......

Va multumesc tuturor celor care faceti parte din viata mea, fie ea de zi cu zi, fie ea socio-profesionala, fie ea "virtuala", indiferent ca este pentru un motiv, pentru un sezon sau pentru o viata......

marți, 1 februarie 2011

Moartea unei caprioare si a unui prieten credincios....

CAPRIOARA

Pe muschiul gros, cald ca o blana a pamantului, caprioara sta jos langa iedul ei. Acesta si-a intins capul cu botul mic, catifelat si umed, pe spatele mamei lui si, cu ochii inchisi, se lasa dezmierdat. Caprioara il linge si limba ei subtire culca usor blana moale, matasoasa, a iedului. Mama il priveste si-n sufletul ei de fugarnica incolteste un simtamant staruitor de mila pentru fiinta frageda careia i-a dat viata, pe care a hranit-o cu laptele ei, dar de care trebuie sa se desparta, chiar azi, caci vremea intercatului venise de mult inca. Si cum se uita asa, cu ochi indurerati, din pieptul caprioarei scapa ca un muget inabusit de durere; iedul deschise ochii. Caprioara se imbarbateaza, sare in picioare si porneste spre tarcurile de stanca, din zare, printre care vrea sa-l lase ratacit. Acolo, sus, e pazit si de dusmania lupului, si de iscusinta vanatorului, caci pe muchiile prapastiilor acelora numai ele, caprele, puteau a se incumeta. Acolo, l-ar fi stiut ca langa dansa.
Dar pana la ele erau de strabatut locuri pline de primejdii.
Caprioara isi azvarle picioarele in fuga fulgeratoare, in salturi indraznete sa incerce puterile iedului. Si iedul i se tine voiniceste de urma; doar in sariturile ametitoare se opreste, cate o clipa, ca si cum ar mirosi genuna, apoi se avanta ca o sageata si, behaind vesel, zburda de bucurie, pe picioarele subtiri ca niste lugere.
Dar trebuiesc sa scoboare,sa strabata o padure, ca sa urce din nou spre tarcuri. Caprioara conteneste fuga; paseste incet, prevazatoare. Trece din poiana in poiana, intra apoi sub bolti de frunze, pe urma, prin hrube adanci de verdeata, pana ce patrunde in inima intunecata, ca un iad, a padurii.
Si-au mers mult asa pana ce au dat in sfarsit de luminis.
Iedul, bucuros, o ia inainte sarind. Dar in aceeasi clipa caprioara se opreste, ca de-o presimtire, adulmecand. In fata ei, de sub o cetina, ochii lupului straluceau lacomi. Un salt si iedul ar fi fost sfasiat. Atunci caprioara da un zbieret adanc, sfasietor, cum nu mai scosese inca, si, dintr-un salt, cade in mijlocul luminisului. Lupul, vazand prada mai mare, uita iedul si se repede la ea...
Prabusita in sange, la pamant, sub coltii fiarei, caprioara ramane cu capul intors spre iedul ei. Si numai cand acesta, inspaimantat, se topeste in adancul padurii, caprioara simte durerea, iar ochii i se tulbura de apa mortii........

GRIVEI

E batran, intelege ca-i batran, ca-i netrebnic, ca cele cateva zile ce i-au mai ramas sunt o povara pe capul tuturor. De cand s-a si imbolnavit nu-l mai striga nimeni, nu-l mai mangaiie nici o mana, nu se mai intoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credinta. Douazeci de ani, vara si iarna, in casa aceasta, a trait si a pazit-o. In noptile de toamna, cu ploile repezi si patrunzatoare, in noptile de iarna, cu vifornitele naprasnice, el nu statea in cusca lui; sufland cu greu, incordandu-si muschii, taia troianul, cutreiera toate colturile gradinii si, latrand, dadea de stire ca nu e chip sa te poti apropia de casa stapanului..... Ca si in seara cand prinsese de pulpa piciorului pe hotul care furase mere din pomul de langa gard ! Ani de-a randul simtise durerile loviturii de ciomag pe care i-o daduse atunci in crestetul capului. Si alta data... Dar cata nu facuse, cate nu suferise Grivei, dulaul credincios al curtii !
Insa vremea trece, viata cu ea. Si-acuma imbatranise! Nu se mai putea duce nici pana la usa bucatariei, sa capete un ciolan, sa-l linga. Ramanea uneori zile intrgi, fara sa inghita nimic, fiinca nu se putea misca. Si-acum, in vremea cea de pe urma, avea niste dureri grozave. Urla.... Si mai ales noaptea, cand nu avea cu ce sa se mai ia, nu mai vedea pe ceilalti cani, cand ramanea singur, numai el si suferinta lui - mai ales noptile - il chinuia boala. Si urla... Mai intai gemea, inabusit, cu gura inchisa, cu limba zgarcita, gemea adanc, ca si cum i se desfacea inima din piept. Apoi il apucau fiorii; spasmurile ii desclestau falcile si gemetele ii ieseau mai tari, mai ascutite. Apoi plangea, plangea, cum plang oamenii, cu lacrimi fierbinti, care ii lunecau pe bot si parca-l ardeau. Si-n urma, innebunit de durere, nu mai putea rabda, in urma urla, urla groaznic, din toata puterea maruntaielor lui, cu toata incordarea glasului, urla inspaimantator, de rasuna pana in departari, de unde-i raspundea ecoul ca un alt caine care ii plangea de mila...Si dimineata, cand zorii zilei mijeau, adormea, sleit pe culcusul lui.
Si toti ai casei care treceau pe langa el il blestemau. Urletele lui le tulbura linistea noptii, le curma somnul si-i facea sa tresara speriati in pat. Iar unii credeau ca prevesteste ceva rau, ca prevesteste moartea cuiva. El ii auzea vorbind, ii auzea si-i intelegea. Cu ochii blanzi, stersi de boala, ii urmarea pana ce se faceau nevazuti.
Intelegea si astepta sa-i vina ceasul.
Intr-o dimineata si-a zarit stapanul de departe, venind spre el, cu manile la spate, tinand ceva ce sclipi la o intorsatura, in bataia soarelui. Pentru el venea. Atunci, in sufletul lui parca a-ncercat nu o durere, ci o jale adanca pentru stapanul pe care-l vazuse copil, cu care se jucase, cu care mersese pe camp, la picioarele caruia se culcase de atatea ori. Si jalea aceasta parca-i dadea puteri; se scula si, scheunand, plangand, se tari catre stapanul lui, se tari si, cand ajunse, ii linse picioarele ca si cum si-ar fi luat ramas bun. Apoi inchise ochii si, incolacit, astepta. Astepta mult. I se facuse mila stapanului?...Bubuitura nu curma linistea ograzii.
Si Grivei simti ca nu mai are mult. Si parca-i parea rau sa inchida ochii in curtea in care traise, in mijlocul lucrurilor de care n-ar fi vrut niciodata sa se desparta, sub privirile care nu se mai indreptau spre el prietenoase. Si deodata, o groaza, o frica de locul acela in care suferise atata il cuprinse. Isi aduna toate puterile, apoi ca si cum cineva l-ar fi gonit din urma, se departa cat putu mai repede, iesi din curte si o lua pe drum, inspre padure. Cand ajunse in marginea ei, intra in cel dintai stufis si,acolo, intre crengile care ii asundeau vederea, isi facu culcusul. Si astepta. Spre seara un fior ii zvarcoli trupul, apoi altul. Si-nca unul - cel de pe urma. Si-n clipa in care-si dete sufletul se ridica pe picioarele de dinainte si, cu capul intors spre curte, urla ca si cum si-ar fi luat un ramas bun.........
Si urletului, scurt, de moarte, ii raspunse ecoul, pentru cea din urma oara, ca un alt cane care-l chema din departari....

Meseria de ... MAMA

Intr-o zi, o femeie numită Ana, îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea a avut un dubiu. Nu ştia cum să se considere.
Funcţionarul insistă: Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu?
Sigur că da, am un serviciu”, exclamă Ana, “sunt mamă !”.
"Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică”, spuse funcţionarul cu răceală.
O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp.
Intr-o zi, se află în aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă.
Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dvs?”
Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse: Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.
Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânara vru să verifice. Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact?”
Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică: "Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”.
Gândindu-se la familia ei, ea continuă: "Sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”.
Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.
Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie.
Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama...
Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”
Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: ”Doctore superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctore executive superioare. Mătuşile sunt doctore-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctore în arta de a face viaţa mai bună....

Morala: Am ajuns sa traim cu totii intr-o lume atat de ocupata si egoista, incat uitam esenta vietii in sine. Si de cele mai multe ori, uitam de cea care ne-a ajutat sa primim in dar viata. Dar de ce se intampla asa ?

Să aveti o zi frumoasă...

marți, 25 ianuarie 2011

Pentru ce sunt buni banii ?

Va prezint in cele ce urmeaza, in sinteza, principalele idei/atitudini/invataturi, dintr-un interviu la CNBC  al lui Warren Buffett, al doilea dintre cei mai bogati din lume, care a donat 31 milioane $ pt caritate.

Cateva aspecte foarte interesante ale vietii lui:
1.- A cumparat prima actiune la 11 ani si regreta ca a inceput prea tarziu!
2.- A cumparat o mica ferma la 14 ani cu economiile din vanzari de ziare.
3.- Si astazi mai locuieste in mica lui casa in Omaha, cu 3 camere, pe care a cumparat-o dupa ce s-a casatorit, acum 50 de ani. Él spune ca in acea casa are totul. In casa sa nu are nici un tablou sau decoratiuni interioare, statui....
4.- Isi conduce singur masina, nu are sofer si nu are bodyguard.
5.- Niciodata nu a calatorit in avion particular, chiar fiind proprietarul celei mai mari companii de avioane private din lume.
6.- Compania lui, Berkshire Hathaway, are in subordonare inca 63 de firme. O data pe an, el trimite scrisori directorilor firmelor sale, cu targeturile pt noul an. Niciodata nu convoca reuniuni sau da telefoane zilnice directorilor.
Directorilor lui le-a impus urmatoarele 2 reguli:
    - Regula 1 : nu pierdeti niciiodata investitile actionarilor.
    - Regula 2:  Nu uitati regula 1.
7.- Él nu socializeaza cu lumea in inalta societate. Isi petrece timpul liber cu o farfurie de popcorn la Tv.
8.- Bill Gates, cel mai bogat din lume, l-a cunoscut recent, acum 5 ani. Bill Gates credea ca nu are nimic in comun cu Warren Buffett. Pentru asta, a stabilit o intalnire cu el, programata sa dureze o jumatate de ora. Dar cand l-a cunoscut, intalnirea a durat 10 ore si Bill Gates s-a transformat intr-un fan al lui Warren Buffet.
9.- Warren Buffet nu are telefon mobil si nici laptop pe birou.
10.- Sfatul lui pt tineri: Indepartati-va de cartile de credit si investiti in voi.
AMINTITI-VA:
A. Nu banul face pe om, ci omul face banul.
B. Viata este atat de simpla pe cat v-o faceti voi.
C. Nu faceti ce spun altii, ascultati-i, dar faceti cum simtiti.
D. Nu va imbracati doar cu haine de firma, ci cu cele in care va simtiti confortabil.
E. Nu cheltuiti banii pe lucruri care nu sunt necesare, ci doar pe cele cu adevarat necesare.
F. Pana la urma, viata voastra e a voastra. De ce sa le dati altora sansa sa v-o conduca?
G. Daca banii nu ajuta ca sa-i imparti cu ceilalti, atunci pt ce mai sunt buni? AJUTATI CHIAR DACA NU PUTETI, MEREU CEI CARE STIU SA IMPARTA VOR FI BINECUVANTATI.
H. NU cheltuiti banii pe care nu ii aveti. Cartile de credit, imprumuturile, etc au fost inventate de societatea de consum.
I. Inainte de a cumpara ceva, ganditi-va: Ce mi se intampla daca nu cumpar asta? Daca raspunsul este "nimic", atunci nu cumparati, pt ca inseamna ca nu aveti nevoie.
 Motto : "Nimic nu am adus pe lume, nimic nu vom lua cand plecam.."

Ce spuneti, nu e cel putin interesanta filosofia lui de viata ? Bogatii nostri, cei din ultimii 20 de ani, cate reguli d-ale lui Warren Buffett respecta ? Parerea mea e ca NICI UNA ! Asadar..... in final, doar atat: Q.E.D.!!!