miercuri, 6 iunie 2012

O DATA IN VIATA...

Astazi a avut loc tranzitul planetei Venus pe discul solar (ganditi-va ca si Pamantul este cam tot de marimea aia, adica un punct negru pe Soare)...
Din pacate a fost nor si nu s-a putut observa si de la Bucuresti...
Poate... data viitoare... in 2117 !!!  :)
Pana atunci... noroc cu NASA si Youtube...


EXCEPTIONAL SPECTACOL AL UNIVERSULUI !!!

miercuri, 4 aprilie 2012

ALO, CENTRALA (a beautiful true story)...

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era " Alo Centrala " si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si, in plus, ora exacta.

Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. " Alo, Centrala! ", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: " Centrala ".
- Mi-am ranit degetul... - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.

- Mamica ta nu este acasa? - urma intrebarea.

- Nu este nimeni acasa in afara de mine... - am bolborosit.

- Iti curge sange? - m-a intrebat vocea..
- Nu  - i-am raspuns. M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau...
- Poti sa deschizi racitorul? - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
- Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel  - spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem " Alo Centrala " pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica...
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat " Alo Centrala " si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o: De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Copile, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta ".
Alta data la telefon... Alo, Centrala! "Centrala..."- mi-a raspuns vocea cunoscuta. " Cum se scrie cuvantul fix?  - am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea...
"Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta, mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela.
Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, "Alo Centrala" , ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.

Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: "Alo, Centrala! "
Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala "
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?...
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns: "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum... "
Am ras... " Deci tu esti, intr-adevar " - i-am spus. " Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea. "
"Iar eu ma-ntreb"- zise ea - "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi... "
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "Cu placere, intreaba de Sally" - mi-a spus ea.

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am intrebat de Sally...
- Santeti un prieten? - m-a intrebat.
- Da, un foarte vechi prieten... Wayne ...
- Imi pare rau sa-ti spun asta - mi-a spus ea. Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ? "
" Da. " - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc... "
Mesajul ei era asa: "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer "
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally...

MORALA: Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ati atins-o astazi?
Sursa: Yahoo e-mail




miercuri, 21 martie 2012

Efectul placebo / efectul nocebo

Expertii in materie au demonstrat fara de dubiu cat de mult poate fi influentat subconstientul nostru de forta sugestiei...
Iar cum mintea inconstienta este cea care controleaza corpul nostru si intreaga viata, prin intermediul sugestiei putem avea parte de o multime de intamplari, unele placute, altele extrem de neplacute.


Multa lume a auzit de efectul placebo. In cadrul unui experiment medical se da un medicament despre care se spune ca este foarte eficient (de pilda ca pansament gastric). Dintre 100 de voluntari pe care se testeaza medicamentul, aproximativ 50 constata ca au scapat de durerea de stomac. Dar – surpriza ! – asa-zisul medicament este de fapt o bobita de zahar acoperita de un invelis albastru. El nu conţine nimic altceva decat zahar. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ?
Raspunsul este unul singur: Forţa sugestiei. Li s-a spus ca se vor face bine, au fost convinsi ca se vor face bine si s-au facut bine. In fapt, inconstientul lor a fost convins de eficienta medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine. Tot ceea ce mintea noastra crede, este demonstrat, poate realiza fara interventia niciunui factor extern.


Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo. In cadrul unui experiment similar, se da o pastila despre care se avertizeaza ca va face rau (de pilda crampe stomacale). De data aceasta, numarul celor ce se plang de dureri la stomac este de 90 !!! Evident, era aceeasi pastila inofensiva de zahar. Se constata insa ca forta sugestiei negative este mult mai mare decat a sugestiei pozitive.
Lucrul acesta trebuie sa ne dea de gandit. Suntem expusi zilnic, ora de ora, unei adevarate avalanse de mesaje negative, in primul rand prin mass-media scrisa si/sau vorbita (inundatii, cutremure, avioane prabusite, crime, violuri, preturi care cresc, barfe rautacioase ale colegilor, accidente de masina etc., etc.). A nu se uita internetul care, in foarte multe cazuri, este "campionul absolut" la astfel de informatii cu caracter negativ.
Ceea ce trebuie sa retinem este faptul ca aceste mesaje cu puternic impact emotional lucreaza, fara sa ne dam seama, asupra inconstientului nostru. Rezultatul este ca, multi dintre noi, deseori,  suntem convinsi ca ne merge prost si nu stim de ce. Suntem deprimati, ne pierdem increderea intr-o viata mai buna, ne asteptam sa ni se intâmple ce e mai rau... Si, de obicei, asa cum spune o vorba populara, la ce te astepti, asa se intampla. Apoi, intr-un reflex de autoconservare, dam vina pe soarta, pe guvern, pe socri, pe colegi, pe orice avem la indemana, fara sa observam ca, de fapt, raul este in noi. L-am lasat sa patrunda in mintea noastra, nestingherit, ori de cate ori a vrut, zi de zi, fara sa realizam ca traim in casa, la serviciu, pe strada si oriunde-n spatiu public sau privat, cu un "dusman" ascuns si extrem de nociv.

 

Solutia exista, ea depinde doar de vointa fiecarei persoane. Incercati sa inchideti usile pentru acesti musafiri periculosi. Evitati sa mai urmariti jurnalele cu stiri negative. Urmariti emisiunile educative si cele care sa va refaca starea optimista (muzica, divertisment, comedie, sport, cultura, s.a.m.d.).
Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaita, critica si/sau condamna. Daca asa sunt colegii de serviciu sau, mai rau, seful dumneavoastra, ganditi-va foarte serios sa va cautaţi un alt loc de munca. Altfel, ramanand alaturi de ei, riscati sa va condamnati la o viata plina de esec si de frustrare.
Asociati-va cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Daca vreti o viata de succes, stati cat mai mult in preajma unor oameni de succes. Invatati de la ei, ganditi ca ei, actionati ca ei.

Folositi permanent forta sugestiei pozitive si reduceti la minim forta sugestiei negative. Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastra şi folositi-le pentru a va atinge obiectivele. Astfel, cu siguranta, intr-un termen scurt, perceptia asupra vietii personale si nu numai se va fi schimbat mult in bine. Succes!

Sursa: Yahoo Mail (multumesc Dana R. si iarta-ma, te rog, pentru micile reformulari!)

miercuri, 15 februarie 2012

Manevra Heimlich

In lume, peste 100.000 de oameni mor sufocati in fiecare an din cauza alimentelor sau a altor corpuri straine inghitite accidental si ajunse in trahee. Daca respiratia nu este reluata dupa doua minute, incep procese de distrugere ireversibila a creierului si moartea este iminenta. Datorita faptului ca victima nu poate vorbi, problema e posibil sa nu fie inteleasa sau sa fie interpretata gresit ca un atac de cord.
Dr. Henry Heimlich este un vizionar. El a creat Manevra Heimlich care a salvat vietile a mii de oameni inecati, sufocati cu mancare sau corpuri straine si victime ale astmului.
Manevra Heimlich este practic o solutie fara costuri in cazuri de urgenta si nu presupune o putere deosebita, echipament special sau antrenament de specialitate. In 1972, dr. Henry Heimlich a inceput sa investigheze mecanismul mortii accidentale prin sufocare. Acesta a explicat ca din motive fizice, lovirea unei victime sufocate in spate sau incercarea de scoatere a obiectului cu degetele, de obicei il duce mai adanc in trahee. 
CHIAR DACA RESPIRATIA PERSOANEI ESTE COMPLET BLOCATA, O CANTITATE APRECIABILA DE AER RAMANE IN PLAMANI (motivul pentru care manevra are succes).
IN TIMPUL MANEVREI, FACAND COMPRESIE ASUPRA DIAFRAGMEI, ACEASTA FORTEAZA PLAMANII SA SCOATA AERUL REZIDUAL DIN EI SI IN ACEST FEL CAILE RESPIRATORII SE DEBLOCHEAZA
 
Manevra Heimlich la sugari (copii mai mici de 1 an)



Se aseaza copilul cu fata in jos pe antebrat, astfel incat capul acestuia sa vina mai jos ca pieptul (toracele).
Se sustine capul copilului cu mana. Nu trebuie sa se acopere gura copilului sau sa se rasuceasca gatul acestuia.
Pentru a scoate obiectul se bate cu mana spatele acestuia de 5 ori, intre cei doi omoplati (scapule).
Daca nu se pot elibera caile aeriene, se sustine capul si se intoarce copilul pe coapsa, cu fata in sus si cu capul spre podea (in jos). Se aplica 2 sau 3 degete pe partea inferioara a sternului si se apasa de 5 ori de jos in sus.
Se cauta obiectul in cavitatea bucala a copilului. Daca acesta se vede trebuie scos. Se pot face doua respiratii gura la gura.
Daca bataile pe spate si apasarea pe piept nu scot obiectul trebuie chemata ambulanta si inceperea manevrelor de resuscitare respiratorie.
Se continua bataile pe spate, apasarile pe piept si respiratiile gura la gura, pana cand copilul da afara obiectul si incepe sa respire de unul singur sau pana cand soseste ambulanta.


Sursa: primit pe e-mail
Manevra Heimlich la persoanele singure
Daca sufocarea apare la o persoana si nu este cine sa o ajute, aceasta isi poate aplica singura o apasare la nivelul abdomenului sau se poate apleca peste spatele unui scaun si sa apese puternic pentru ce obiectul sare afara.

 

Manevra Heimlich in cazul adultilor si copiilor peste 1 an

 



Persoana care executa manevra se pozitioneaza in spatele persoanei care se sufoca si isi pune bratele in jurul taliei acesteia. Daca persoana care se sufoca sta in picioare, se pozitioneaza unul dintre picioare intre picioarele victimei pentu a o putea sustine daca aceasta isi pierde cunostinta.
Se pozitioneaza un pumn cu partea cu degetul mare pe abdomenul persoanei deasupra ombilicului, dar mult sub zona sanilor (sub stern).
Se apuca pumnul cu cealalta mana. Se impinge abdomenul rapid in sus, ceea ce poate determina obiectul sa sara afara. In cazul unui copil se impinge cu putere mai mica.
Manevra se poate repeta pana cand obiectul iese sau pana cand persoana isi pierde cunostinta.

Atitudinea la persoanele care si-au pierdut cunostinta

Daca persoana isi pierde cunostinta, aceasta este asezata usor pe podea si se cheama ambulanta.
Se incepe resuscitarea cardiopulmonara, incluzand compresiunile la nivelul pieptului.
De fiecare data cand caile respiratorii sunt deschise, in timpul resuscitarii, trebuie verificata prezenta unui obiect in cavitatea bucala sau in gat. Daca se gaseste asa ceva, el trebuie scos.
Nu se fac apasari abdominale, cum ar fi manevra Heimlich.
Se continua resuscitarea cardiopulmonara pana cand persoana devine constienta sau pana cand soseste ambulanta.

In 1984 Dr. Heimlich a primit Albert Lasker Public Service Award pentru realizarile sale in salvarea de vieti prin Manevra Heimlich, aceasta tehnica simpla si practica care previne moartea prin asfixiere.
A inventat de asemenea:
• Heimlich Micro Trach- un tub minuscul care ajuta pacientii sa respire sub anestezie locala si se foloseste si in reanimarea pacientilor cu emfizem pulmonar si fibroza chistica.
• A inventat o operatie care aduce un nou esofag (tub pentru inghitirea hranei) victimelor cu defecte din nastere si cancer.
• Valva sa pentru piept a salvat mii de vieti in razboiul din Vietman.
In aprilie 2005 s-a instituit Premiul Henry J. Heimlich pentru Inovatii in Medicina.
Dr. Heimlich a inspirat cercetatorii si studentii la medicina sa sparga conventiile, sa gandeasca creativ si sa se concentreze pe ceea ce conteaza: salvarea de vieti.
Cine doreste mai multe informatii le poate gasi pe site-ul Institutului Heimlich sau in alte surse de pe Internet.....

SURSA: Yahoo mail !