miercuri, 4 aprilie 2012

ALO, CENTRALA (a beautiful true story)...

Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era " Alo Centrala " si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si, in plus, ora exacta.

Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara. Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. " Alo, Centrala! ", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la ureche: " Centrala ".
- Mi-am ranit degetul... - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.

- Mamica ta nu este acasa? - urma intrebarea.

- Nu este nimeni acasa in afara de mine... - am bolborosit.

- Iti curge sange? - m-a intrebat vocea..
- Nu  - i-am raspuns. M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau...
- Poti sa deschizi racitorul? - m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
- Atunci ia de acolo o bucatica de gheata si tine-o lipita de degetel  - spuse vocea.

Dupa aceea am inceput sa chem " Alo Centrala " pentru orice. I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia... M-a ajutat si la matematica...
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat " Alo Centrala " si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i linisteasca. Am intrebat-o: De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Copile, tine minte intotdeauna, ca mai sunt si alte lumi in care se poate canta ".
Alta data la telefon... Alo, Centrala! "Centrala..."- mi-a raspuns vocea cunoscuta. " Cum se scrie cuvantul fix?  - am intrebat-o.

Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea...
"Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua.
Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni... Adesea, in momente de incertitudine si neputinta, mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela.
Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, "Alo Centrala" , ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.

Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus: "Alo, Centrala! "
Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala "
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?...
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns: "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum... "
Am ras... " Deci tu esti, intr-adevar " - i-am spus. " Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru mine la vremea aceea. "
"Iar eu ma-ntreb"- zise ea - "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi... "
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea de-a lungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora. "Cu placere, intreaba de Sally" - mi-a spus ea.

M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii". Am intrebat de Sally...
- Santeti un prieten? - m-a intrebat.
- Da, un foarte vechi prieten... Wayne ...
- Imi pare rau sa-ti spun asta - mi-a spus ea. Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ultimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.
Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne ? "
" Da. " - i-am raspuns.
"Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc... "
Mesajul ei era asa: "Spune-i ca sunt si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer "
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally...

MORALA: Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva. A cui viata ati atins-o astazi?
Sursa: Yahoo e-mail